Main Menu

Versiunea 8.2.2

Creat de admin, Octombrie 29, 2021, 04:54:02 PM

« precedentul - următorul »

admin

Și în această versiune s-a continuat implementarea utilizării șabloanelor pentru documente pregătită la update-ul 8.2. S-a creat posibilitatea de preparare a șabloanelor specifice de către utilizatori cât și aceea a integrării lor în lista celor implicite conținute în aplicație, pentru folosința comunității.

De știut că în urma mutării pe alt server a site-ului și a ceea ce ține de Webgest (mulțumim @dfreddie!), nu mai apare la intrarea în aplicație mesajul de existență a versiunilor noi pentru download. Aceasta se întâmplă la versiunile anterioare. Instalând noua versiune problema e rezolvată.
  •  

moldovan.l

Buna ziua,

Doua aspect daca este posibil de avut in vedere pentru versiunile viitoare astfel:

1.   La formatul raportului "Rapoarte -> Stocuri  -> Stoc la o anumită data" in cazul in care nu este bifata optiunea "Cumulat" raportul returneaza, spre exemplu in cazul in care un anumit articol a avut mai multe receptii in date calendaristice diferite, toate intrarile respective.
Am rugamintea daca este posibil sa fie adaugat in acest raport si data calendaristica la care articolul a intrati in gestiune / s-a facut receptia astfel incat in momentul in care acelasi articol a intrati in gestiune in date calendaristice diferite sa stim direct din raport data respectiva.
Formatul raportului print-screen atasat

2.   A fost o discutie cu ceva vreme in urma in privinta posibilitatii generarii de facturi proforme ... este posibil sa aven nevoie incepand cu anul viitor.
Ceva minimalist se poate face in acest sens incepand cu 2021 ?

Multumesc anticipat.

Cele bune.
Vali
  •  

cios

Punctul 1 e ușor de rezolvat, dar ar fi bine de stabilit cum să se implementeze, existând mai multe variante:
- Să apară tot timpul (la necumulat) data intrării sau doar la bifarea unei opțiuni din bord?
- Să apară și la cumulat cu sensul de data ultimei intrări (sau primei)?
- Să se pună și opțiunea de afișare a furnizorului?
Pe ce poziție să fie pusă noua coloană?

Despre proforma tot s-a mai vorbit și a rămas la varianta foarte simplistă, fără legătură cu stocul. Cam ce ar trebui să cuprindă o variantă minimală?

E în această perioadă un subiect de actualitate - eFactura.  După mai bine de 10 ani de așteptare e pe cale să se implementeze și în RO un model standard de factură, atât ca structură de date cât și ca mod de interconectare, după reguli comune pe UE. Dacă aveți preocupări sau informații interesante, ar fi bine să le discutăm. Poate prindem și proforma în acest val de preocupări.
  •  

moldovan.l

Buna ziua,

1.   Acest raport "Stoc la o anumita data" se deschide implicit Cumulat – nebifat. In acest context as sugera ca la rularea raportului sa apara data de intrare tot timpul .
In situatia in care se bifeaza Cumulat, nu are rost sa se afiseze data prima/ultima ... sincer la ascest moment nu stiu la ce ar ajuta.
Da se poate pune sub forma de bifa si "Furnizorul"
   
2.   Pai este foarte simplu avand in vedere faptul ca factura proforma nu se inregistreaza in contabilitate (nu reprezinta un document justificativ de inregistrare in contabilitate),
toate datele din factura proforma pot fi luate exact din formatul facturii fiscale cu urmatoarele diferente:
-   Sa scrie in loc de FACTURA -> FACTURA PROFORMA
-   Sa putem aloca serii si numere diferite fata de facturile fiscale
-   Cred ca este chiar recomandabil sa nu avem impact in gestiune deocamdata ... cum am mentionat mai sus avand in vedere faptul ca nu reprezinta document justificativ)
Si eventual un centralizator pdf / csv care sa poata fi descarcat la nevoie si sa contina datele din factura proforma la nivel de nume produs, cod produs, EAN, UM, cantitate, client, data, valoare, tva, valoare cu tva, serie doc, numar doc, etc ... practic datele din proforma. As sublinia la nivel de produs (individula / dar si cumulat prin bifa) astfel incat sa putem confruta eventua cu stocul scriptic din balanta ... poate ar fi bine in raport chiar sa se adauge o coloana care sa aduca stocul scriptic din gestiune.

3.   Inca nu stiu nimic in legatura cu eFactura ... acum aflu de la dvs ...  :)
Sigur daca este ceva ce poate fi relevant revin pe forum cu mentiuni.

Multumesc pentru sprijin si intelegerea.

Cele bune !

Valentin.

  •  

cios

1.  Se va implementa așa în următoarea versiune.

2.  O rezolvare "ca la carte" nu este așa simplă, în privința stocurilor.  Complicațiile nu sunt legate de contabilitate ci de evidența stocurilor în orice moment și relativ la comenzile de la clienți.

Sunt două aspecte aici:
- Din momentul emiterii proformei produsele respective trebuie marcate/rezervate pentru a nu putea fi vândute altcuiva.
- Proforma are o durată limitată de valabilitate. La expirarea perioadei produsele din proforma redevin vandabile și trebuie automat să reintre în statusul normal din gestiune.

În acest fel este fixat planul de rezolvare, încă de demult, dar mereu apar alte lucruri mai importante și mai urgente. Încercăm în perioada următoare să împingem în față problema.

3.  Probabil că lucrurile or să se precipite, după stilul obișnuit, cu impunerea noutăților de pe azi pe mîine. Termenul anunțat acum ar fi ca de la 1 ianuarie 2022 toate facturile către instituțiile statului (B2G) să fie conforme cu acest standard. Apoi urmează și cele dintre firme (B2B).

Mai e o noutate tehnologică și cu același termen, legată de contabilitate. Declarația D406 (SAF-T), impusă în prima fază marilor contribuabili.
  •  

moldovan.l

Buna ziua,

daca se mai fac ceva pasi catre factura proforma as mai avea rugamintea de a adauga si EAN-ul undeva dupa denumirea produsului, ... chestiunea in cauza n-ar strica nici in formatul facturii fiscale ... parerea mea.

Multumesc anticipat.

Valentin.
  •  

moldovan.l

... a si am uitat ce era mai important ... este nevoie sa generam proforme si din comenzile venite din marketplace.

Valentin.
  •  

cios

S-au mai făcut pași pe linia facturii, în ideea conformării cu noul standard eInvoice (UBL). Se încearcă prinderea la facturarea comenzii și a variantei de trecere prin proforma, pe cât posibil cu însemnarea produselor ca rezervate, atât la generarea proformei cât și la faza de încheiere a comenzii.

Deocamdată, câteva zile de repaus.

Sărbători Fericite !
  •  

dfreddie

Sarbatori cu bine si cu sanatate!!
Not too bad for a blind man ...
  •  

moldovan.l

Sarbatori fericite cu sanatate !

Multumesc pt suportul acordat pe parcursul anului 2021.

La Multi Ani !!!

Valentin.
  •  

vios

Să aveți cu toții sărbători frumoase și liniștite cu multă sănătate ! Crăciun fericit !
  •